Pulsând, mișcându-se unduitor printre resturile
copacilor gri,
șarpele ocolea mlaștina unde am ascuns
iubirea ce am vrut a o acoperi.
O violență divină străbate ritmic
în trupu-mi vinovat
de săvârșirea nimicului.
Șarpele scuipă venin dizolvat.

Mii de fire albastre de mătase
leagă strâns nebunii între ei;
Cu încheieturile vinete, subțiri,
ei se roagă să devină zmei.

Dragostea mea se risipește în pământul
sacru, umed,
ca dansul viespiilor vânate
de zmeii cu trup de ied.