Ajutat pământul își scoate inimi de fragi
pe când frunzele primăverii ascund cuiburi
copiii-n parc adună forțe pentru-a fi dragi
norilor și vântului ce-au rămas pe gânduri

Pe când ritmul dezvață viața primei făpturi
de tainele înfățișărilor Proniei
frecvența tristeții nu deschide iubiților guri
ci-i face să-și vadă doar casele zodiei

De cum se urcă norul departe prin stoluri
își închipuie natura mamă castele
le așteaptă să se construiască pe-alocuri
dar nu vrea ca păsările să se-nșele

Sunt șoimi pelerini ce au cuib pe câte un turn
dar nu-i hărăzit omului să-i crească din cer
decât dorul de-un Luceafăr Hristos mai diurn
să urce drumul Celui Ce ne-a iubit sincer