diminețile mele sunt simple
nu mă bărbieresc nu mă uit în oglindă am
un singur rând de haine toate negre toate așezate
pe umerașul din hol. pare a fi crescut pe sub ele o
altă carne acum iar silueta aceasta păzește zona
alunecoasă dintre in și out

deschid fereastra doar să mai iasă din noapte
din mirosul de carne moale sfărâmicioasă
nu privesc printre crengi de fag nici raze/ nici
jocuri de lumini. în orașul ăsta fiecare fir de
iarbă povestește o moarte

când trag primul fum/ când iau prima gură de cafea
sunt cel mai fericit om din lume. mă retrag într-un
colț și râd ca apucatu. râzi, alex, spun, râzi pentru
că fericirea e atunci când râzi

în celălalt colț ești tu. de fapt nici nu mai știu dacă
ești. te învelesc dau drumul la muzică ție îți place
the doors și alerg la riders on the storm. nu te
sărut. îți privesc buzele pline mulțumite. se mișcă
ușor ca și când mi-ar trimite camioane de păsări
carbonizate.

las perfuzia mai ușor/ uneori am impresia
că-ți explodează venele, draga mea.
iar eu îți cunosc cel mai bine venele
doar am intrat de atâtea ori unul prin altul

diminețile mele sunt simple
nu fac laba/ nu privesc cerul ros de căldură
nu mă gândesc la femei iar dacă sună vreuna
la ușă e diformă ori brută.

ai tăi îți aduc compot de prune și portocale
spun totu-i ok
eu o să-ți aduc diseară morfină dar totu-i ok
și râd. pentru că fericirea e atunci când râzi.

apoi o să ne plimbăm o să facem dragoste ca înecații
apele lunii o să arunce răcoare pe noi iar somnul
nostru o să alerge cu tălpile goale prin râul argeș
al fiecărei planete
oricum nu-mi imaginez vreuna fără un argeș al ei.

deocamdată reglez perfuzia
nu vreau să curgă prea repede
o să-ți explodeze venele, draga mea