Adesea ne-ntrebarăm dacă va fi un mâine
Ce altfel o să-nceapă decât cu-n răsărit
Mereu uităm să plângem că ne vândurăm clipa
Pe soarele monedă cel stins în asfințit

Și plictisiți, de veacuri, de-aceleași începuturi
Ne mai sporim povara cu vise care nu-s
Ne doare când lumina cu zorile se naște
Dar nu băgăm de seamă că-n față-i un apus

Desprindem din cuvinte sterile înțelesuri
Purtându-ne prin noapte nefericitul mit
Și totuși, câteodată, ne arde disperarea
Că tot mereu apunem cu înc-un răsărit

Eterna îndoială la sânu-i ne adună
Cu ochii goi privim la clipa ce s-a dus
Am înțeles că toți venim din alt apus
Și clipa ni se stinge cu fiecare răsărit