„Taci și-ascultă cum urletul lupului
Peste umbra nebunei iele se întinde
Și deși el vrea s-o poată prinde
Nu poate…e vina ei…și soarta lui…

Citesc aceste versuri și realizez
Că și pe mine m-au uitat zeii
Că și eu aș mai vrea o singură dată
Să-mi cunosc a inimii nebună ielă
Și a sufletului veșnicul meu păcat.
Să pot să mai vorbesc cu Dumnezeu
Să beau o gură de viață din cupa urii
Să nu mai știu ce vreu
Și să mă scald din nou în mrejmele iubirii.

Dar nu-mi mai pot permite acest chin
De când îngerii cerești Mihail și Gavril
M-au izgonit din Raiul pur și curat
Din simplul motiv că legile sfinte le-am încălcat.
Am omorât credința de fiecare dată
Și am devorat vieți ca pe-o simplă ciocolată,
Am fumat din legile cele scrise
Și-am băut numai iubiri interzise.

Am ajuns în Iadul cel întunecat
Și cu Skaraoski eu m-am jucat
Pe diavolii mici i-am îmbătat
Iar Iadul cel întunecat l-am stricat.
Cu o bunătate din sufletul meu hain
Am distrus o lume ca pe-o floare de in
Și cu un sacrificiu și o lacrimă dulce
Am ajuns să trăiesc din nou într-o lume
În care am fost și voi fi doar un străin.”