Precum de nicăierea o flacără coboară
La cei ce Îl așteaptă pe Dumnezeu de Paști
Să le lumine calea, în sufletu-mi de ceară,
Cu fiecare rugă, de nicăieri te naști.
Îmi întăresc credința, dar nu te pot atinge,
Căci rănile pe care ți le-am făcut mă frig
Și ești așa plăpândă că suflul meu te-ar stinge
De-aș îndrăzni spre ceruri ca numele să-ți strig.
Chiar dacă tu, departe, îți retractezi versete
Și flacăra-ți târzie nu se mai face trup,
Iar eu rămân o umbră închisă în perete,
Din mine niciodată credința n-am s-o rup.
De-ai să mă ierți, iubito, de fiecare pată
Și peste neființă voi spune - niciodată.