Mâine am toate examenele pentru viață
Și nu am învățat nimic. Nici măcar cum mă numesc
O să trag bezmetic de litere până se vor face culori
Și voi încerca să mă evapor din fața atâtor nori

Fericirea este o stare de bine
Precum starea de dinainte de somn când trupul păcătos
Iese la atac.
Și se-ntinde în atâta plapumă în care se și pierde
Și se ascunde de toată durerea de peste zi,
Aidoma melcului care atunci când se teme de moarte
Se retrage în cochilia dăruită de mamă.

Astăzi însă,când soarele se va duce pe alte zări
Mă voi ruga de tine,să mă luminezi cu dreapta ta
Pe mine,un nenorocit,biet,orfan copil.
Cu scrisul strâmb și fața plină de eczeme
Mă voi ruga să mă faci deștept precum sunt acei
Copii din ultimile bănci și te voi ruga să iau note mari
Mai mari decât corola de lumini ce acoperă câmpia.
Pentru că pe mine nu mă interesează cum ?
Nu îmi pasă de ce ?
Nu știu pentru ce ?
Și nu vreau să aflu în ce scop ?
Dar mâine vreau să îmi dai note mari pentru că
Am aflat că sunt cel indiferent la toate.
Acum îmi știu numele și pălăria.