(1938)
femeile urlau însă nouă nu ne păsa
dacă trăiau sau dacă mureau
eram soldații împăratului

în bordelurile militare
am violat fără nicio reținere
le numeam femei de consolare
japoneze de-ale noastre
chinezoaice vietnameze tailandeze
și câteva olandeze
luate cu forța zi și noapte
fără mâncare
unele pe jumate copii
bătute chinuite violate

femeile de consolare erau prea scumpe
am avut noroc cu invazia chinei
puteam lua din sate pe oricine
când nu se supuneau le împușcam pe loc
în timp ce buddha lao tse și confucius
se uitau la noi și ne scuipau în cap din ceruri

nu simțeam nimic

în afară de moarte nimic nu era real

în război am urât apele negre ale pacificului
pe care le iubeam când eram copil
aș fi vrut să vină și să înece toate țărmurile
toate casele satele plantațiile
să le îngroape în petrol pentru totdeauna
și să murim cu toții odată

am urât apele negre din noi

(1694)
„căzând bolnav într-o călătorie
visurile mele rătăcesc mai departe
deasupra unui câmp de iarbă uscată”

(2011)
când am văzut venind apele
am știut că o să mor
pentru că merit să mor
deși prea târziu

moartea nu e ceva brusc
moartea mănâncă din noi câte puțin
cu fiecare zi trăită

după cutremur mi se părea că apele vin încet
stăteam în fața casei și așteptam
dinspre pacific venea un vânt cald

era liniște
m-am uitat în jos
și câteva furnici mi se urcau pe papuc

atunci am auzit apa spărgând casele
nu m-am uitat în față
m-am uitat drept în sus
de după nori nu se vedea nicio rază de soare
nici buddha nici lao tse nici confucius nu erau acolo

(****)
sunt vocea absentă a vântului
sunt soarele fără raze
sunt forma pământului gol
sunt liniștea apelor dinainte de ape