Dragostea crește în mine ca un lipom.
Macii,
pe marginea drumului,
leneș se-nchid.
Þine-mă de vorbă, altfel adorm.
Te aștept cu lumânarea aprinsă în mâini,
în afară de gând.
Simt mirosul proaspăt de fân adunat
în căpițe.
Trage, în josul pielii, de fermoar.
Dau din pleoape puțin,
atât cât să pot să desprind.
Cerul e bine lipit de sol, ca un abțibild.
Obrajii îmi ard.
Dorința e una stupidă,
vreau să mă iubească cineva mult.
Corpul e câmpul acesta delirant și obscen.
Pâmântul e umed.
Mă descalț să las urme,
intru în noapte ca o mașină cu girofar.






(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)