m-ai scaldat in soare de atatea ori
si m-ai lasat sa ma uit de fiecare data
caci
viata n-are sens, spuneam, dar nu merita s-o crezi
decat in clipa cea din urma.
ultima data cand am mers prin ploaie
am intinerit cu jumatate din varsta mea
dar mi-a si imbatranit sufletul, caci
ajunsesem sa simt mirosuri de flori pe care nu le vazusem vreodata.
grabindu-ma sau zabovind pe sub un magnoliu
incarcat cu florile iernii trecute
am tras in plamani aerul ud si m-am curatat.
am scris vreo trei romane in cap- vai!
ce bine ca am atata banda in minte, cati copaci am crutat astfel.
cautand un loc in care sa ma simt in siguranta
m-am refugiat in librarie- acolo toate cartile ma invelesc
in mii de pagini si in siruri de cuvinte, in care curg si din care renasc;
am crezut ca pot sa raman, ca acela e colacul meu de salvare,
dar am vazut ca sunt mai in siguranta in alta parte-
in suflet la tine.
asa ca am decis sa raman acolo pentru totdeauna.
sau macar pana imbatranim.