când eram mic ne întreceam cine dă mai departe.
mă ridicam pe vârfuri în loc de mașinuțe matchbox cu suspensii
și nu eram foarte înalt,
dar reușeam să îl centrez bine.
într-un fel asta le facea praf, acum
mă feresc cât pot
la muncă, pe stradă, în cinematograf
nu e de joacă, totul e pe bune,
fără conversații lungi
ți se întămplă și gata.

uneori nu trebuie să faci nimic,
buza de jos peste buza de sus,
tipe de-ți crapă inima nu alta.
și astea chiar merg pe stradă,
să se vadă tot.
și într-o zi…pfuf! în piață la romană
ți se împrăștie inima pe jos
și cum vine asta nu-ți spune nimeni.
pur și simplu vine.
probabil în timp ce mănânci un covrig
și o iei la fugă.