O lună aurie pe bolta-ntunecată,
Veghea la est de casa mea natală
Și-un vesel vânt gândeam că poartă,
Căldura inimii mele ca pe-o petală.

Un puzzle de culori, mai tari, mai pastelate,
Un auriu călduț, un roz siclam și verde
Se ghemuiseră-n petală, făcând-o să tresalte
Pe simfonia vântului ce-n mine crede.

Mi-e prieten încă din copilărie
Și mă alină atunci când mi-e greu,
Iar dacă inima-mi se sperie,
Mi-aduce aminte că e cu mine mereu.

N-a fost biruit de nimeni vreodată.
Cine poate tine vântul captiv sau pe loc?
E mereu hoinar deși casă îi e lumea toată,
E veșnic pus în mișcare, deși e mereu în același loc.