E alb,
E doliu funerar,
E stinsă viața în amar,
E agitație-n jur și-n toate
E un culoar ce duce înspre moarte.

Pe holuri, agitația e mare,
Vin oameni în alaiuri dureroase,
Plâng oameni în singurătate,

Lumina-i aprinsă,
Și prevestește,
Cum o floare se ofilește,
Lumina-i stinsă;

ÃŽn cer, lumina-i un far
Îngerii, coboară și apar,
La oamenii ce-n durere dispar;
Curentul aripilor îl simte,
Omul aflat în chin și durere,
Și se bucură de albul funerar.

Miros de moarte și suferință,
Simt cei ce caută căință,
Regretul m-apasă,
Vreau doar s-ajung acasă;

Culoarele albe și luminate,
Sunt pline,
Pline de oameni cu lacrimi pure și curate,
Ale căror fii și fiice luptă-n toate;

Inima-mi bate,
Mintea-mi răzbate,
Viața se-abate
Îngerul coboară și apare
La mine, cel ce-n durere dispare.

Lumina-i aprinsă,
Și prevestește,
Cum o floare se ofilește,
Lumina-i stinsă.