Cei doi fagi amici au crescut așa din aceeași capsulă de jir
n-au fost aflați de prea mulți
alții-au trecut nepăsători luându-i drept element din decor
la picnicuri sau în crudele vânători

Neîndoielnic își dau mâna ca frații se bat pe umeri cu drag
îi descoperi trecătorule drepți și glumeți
dacă știi să te poziționezi dinspre direcția unde bat soarele
și liniștile purtate de ciocănirea în lemn

Ce-o fi fost aceasta – toaca la un schit uitat ciocănitoarea –
nu știe nici valea aceasta din spate
nici tuburile fagilor ei ca o orgă
e-un sunet tulburător
pierdut ca într-un adânc de râu

Aș vrea să destăinui teroarea plecării din pădure
pe care-o simte îndrăgostitul de alte vremuri mai bune

Cei doi fagi sunt ca prietenii sciți –
știți despre care vorbea Lucian de Samosata

Niciodată nu vor avea alura acelui Brigbel din „Gemenii”
să vrea moartea fratelui Sarmis
să se vadă deveniți tembeli
precum „oamenii grei” de astăzi