pământul s-a întors pe dos
roua privește din cer
în fiecare dimineață
oamenii se șterg de absurd
în picioarele goale
pe mijlocul cerului
se șterg de dureri
pe ochii văduvelor
pe gura copiilor

în nopțile sfâșiate
bătăile în ușă urlă a crivăț
se întoarce casa pe dos
și piatra unui străin atinge tâmpla bătrânului preot
el fixează crinii în dreptul altarului
își duce cenușa în dreapta pomului uscat
așează merele în fața duminicilor
se preface inocent
apoi moare