sunt femeia tãcerilor
cuvântul se naște în ploi
nopțile adunã urmele
înțelesuri pașnice stau la pândã
și adulmecã luna plinã
ca pe o realizare
sunt femeia cerului
ochii au rãmas încremeniți în albastru
doar o pânzã albã mai așteaptã târziu
stalactita sã topeascã rãtãcirile
absurd pierdut pe val și sub poduri
sunt femeia vântului
mâinile adunã punctele
le face scarã sã poatã privi cenușa unei vieți
capitol scris cu iubirea în fiecare searã