Limbaju-a devenit cameleon,
Căci nu mai are nicio relevanță;
E doar schimbare de culoare sau de ton...
Minciună ascunsă de perfid, cu eleganță.

Ce-auzi nu e nimic adevărat,
Căci nu cel ce declară are dreptate;
Răstălmăcirea-i drept cu atestat...
Simțurile-s ”false”... cu serenitate.

În țara falei nude, e tot de-avalma;
Imaginea-i ciuntită după vrere,
La spus, pe gură ți se pune palma...
Realul e mistificat, tristu-i plăcere.

Ce zici, ce scrii, gândirea, sunt prostii,
Nici nu ai drept de-a fi, o existență;
Sunt găști, partide, haite, seminții...
Tu să dispari, n-ai dreptul la prezență.

Cu toții-s critici, genii, fac cenzură,
De-s ziariști, știu totul... să conducă.
Televizor... e sticla pentru murătură
De-adevăr, pus sub capac, minciună să inducă.

Valorile umane -sau produse
De sine stătător- nu-s câștigate;
Le stabilesc escroci, hoți, minți induse
Care transformă, numai ce vor ei, într-o dreptate.

Așa-i o țară, ce-i a mea, ajunsă,
O parte de Pământ, ce-i sunt idilizat;
De-o specie de acefali, zilnic distrusă...
Fuduli, perverși, samsari ce-au scos-o la mezat.
27.09.2010