Simt cum în mine se adăpostesc două persoane…
una te priveste acum,
îți zâmbește,
și te asigură că totul este bine,
iar cealaltă țipă după ajutorul tău
și te roagă să nu-ți întorci spatele
Dar cine să audă
când țipătul meu e mut
și lacrimile mele uscate ?
Zâmbesc și totuși plâng…
Iar zâmbetul celui ce suferă,
e mult mai dureros
decât lacrimile celui ce plânge…
Și cine să vadă?
Cine are ochi sa privească in mine ?
Cine să mă inteleagă…
când din haosul meu nu se ințelege decât haos?

Nici tu nu mă poți înțelege,
căci nu poți simți ca mine!
Când crezi că te apropii, doar un infinit ne desparte.