într-o dimineață s-a trezit si-a pus cizmele negre de gumă
ca așa se zice pe la noi la cauciuc și-a plecat în spatele casei în grădină
și-a scos inima din piept și-a așezat-o pe o bucată
de catifea roșie într-o cutiuță maronie din lemn de mahon
ia, zice, păstreaz-o pentru cand n-oi mai fi
o sa ai nevoie,
cum să am grijă de inima ta, îi zic,
mi-e frică, nu știu, zău, nu știu ce să fac cu ea
ei lasă că știi tu, îți imaginezi că e o cutie veche de bijuterii
plină de inele brățări și alte d-astea și când ai nevoie
tai o bucățică din inimă te duci cu ea la târg la jibou
o vinzi și mai ai pentru câteva luni
te descurci tu, doar știi eu am o inimă mare
când treci din când în când pe langă biserica de pe deal
mai aprinzi și tu o lumânare pentru sufletul meu
cum să am grijă de inima ta, îi zic
mi-e frică, nu știu, zău, nu știu ce să fac cu ea
lasă că te descurci tu, doar te-am învătat bine
apoi a plecat
s-a întors după o vreme cu prosoape, vase, căni,icoane mari de-o palmă
și ce mai era de împărțit cum e obiceiul pe la noi
avea lacrimi în ochi dar se ținea tare
de ce tragi tu să pleci așa devreme, îi zic
la noi acum au înflorit merii se tocmesc cosașii
de ce tragi să pleci așa devreme
șezi blând, îmi zice, nu plec amu’
da' omu' trebuie sa fie pregătit
au trecut cateva luni bune de atunci
s-a dus saracu’
în fața mea pe masa scorojită acoperită de o mușama veche
stă cutia maronie din lemn de mahon
iau cutia sub braț și plec
afară e zăpușeală mi se pune un nod în gât și înghit cu greu saliva
mi se umezesc ochii și merg mai departe
la jibou e târg mare azi