În universul meu nu plouă,
păsările se hârjonesc în praf
iar tăcerile se rup din plăceri,
totul e imponderabil, valsează.

Oamenii își umflă capilarele în somn,
se visează îndragostiți de femei
pe care nu le cunosc,
ele vin și pleacă prin pereți transparenți
fără să lase urme.

Totul se-ntâmplă atât de frumos,
nu-și mai doresc să se trezească
dar nu-i lasă cocoșul de vânt,
glasul lui de clopot rotit,
spânzurat de limbă
are dangătul lovit de frigurile morții.