un copac imens în mijlocul pustiului

munții undeva în spate și eu

mă găsesc culcată cu urechea pe pământ

ascultânt cum fierb măruntaiele adâncului

ochii negrii de sânge suspină

se-neacă de durere și amar

și tâmplele mi s-au crăpat

din ele îmi curge duhul

clipe iuți mă sfâsie

în bucăți mărunte

împrăștiate de vânt turbat

ridic privirea spre cer

și urlu

fulgere biciuiesc aerul din jur

pământul se sfărâma între degete

munții îmi apasă pieptul

pustiul ma îmbrătișează



doi corbi
îmi ciugulesc flămânzi din ochi