De ce răsare soarele în zori?
Nu știu!
La fel cum nu știu
nici ce e dincolo de curcubeu.
Nu știu de ce macii sunt roșii,
sau unde ajung scoicile
când valul le smulge din țărm.
Nu știu pe unde vântul
nu a cutreierat vreodată,
sau câte boabe de rouă s-au strâns
pe pânza țesută între flori.
Încă nu am aflat misterul lunii
și nici șoimii de ce zboară atât de sus,
dar știu că orice ar fi pe lumea asta
ai să fi lângă mine să mă-ndrumi,
să mă-nveți, să-mi explici
și să crezi în mine,
să mă iubești,
să mă cerți și apoi să mă ierți,
să-mbătrânești undeva într-o căsuță la mare alăturea-mi.
Ai să fi soarele și curcubeul meu
ai să fi lan de maci și colier de scoici,
ai să fi vântul ce-mi va adia prin păr
și boabele de rouă de pe buze,
ai să mă prinzi în pânza ta
și ai să-mi dăruiești luna,
ai să mă ridici în văzduh precum un șoim,
și ai să devii umbra mea,
aerul pe care îl respir și mă-nconjoară,
parte din mine,
centrul universului în care gravitez...