Ea care mă vizitează de două ori pe zi, ea cu care iau micul dejun în fiecare dimineață. Ei bine ea!
Fără să publice nici o carte, a reușit să facă din poeziile mele, benzi desenate și avioane de hârtie pentru piticii de lut.
Ãștia stau în soare, în ploaie, în frig, în căldură și sunt mulțumiți oricum.
În ultima perioadă de timp sunt distrat și coleșit de vocile mele interioare.
Un pitic de lut mi-a spus că a iubi înseamnă a fi un om liber.
Și că s-ar putea ca și eu să am șansa să fiu un om liber.
Și uite așa, din discuție în discuție cu piticul de lut am aflat că pot fi un om liber cu ajutorul poeziei.
Pentru piticul de lut poezia este un vehicul, un medium care îl ajută să refacă legătura cu lucruri uitate.
Brusc s-a arătat plictisit de mine, a scos laptopul și a rezervat printr-un e-mail două bilete la cinema.







Zilnic culeg pe retină imagini de pe stradă.
Azi spre exemplu, am întâlnit două fete înțepenite pe trotuar care se amuzau copios ținând în mână o revistă de pornografie.
Ceva mai încolo am întâlnit o pisică, scormonea în betonul străzii cu inconștiență, căutând nu știu ce.
Trec pe străzile orașului și culeg instantanee.
Trăiesc sub o pernă de aer ca să nu fiu strivit.
Până și cel mai mărunt și banal gest al meu se stilizează.
Pe o stradă, dintr-o limuzină cu șolduri largi, metalizate, a coborât o fată cu bucle blonde decupate din postere.
Ceva mai încolo un cerșetor stă înțepenit cu o pancardă pe piept pe care scrie: "Sunt cardiac și am obosit să cerșesc".
Spațiul din jurul său este putred, iar trecătorii trec pe lângă el fără să folosească frâna.