în camera rece liniștea decupează răni.
rănile mele au culoarea cerului. se deschid
și din fiecare răsare un soare alb ca o nucă
de cocos crăpată. rănile mele nu dor.

uneori sunt scafandru. intru în lucruri,
dar mai ales în mine. întorc pământul
ud florile verific urmele râurilor pentru
că oamenii, dilara, sunt niște creaturi
curgătoare și -
dau năvală în mine în camera cu liniște rece
plantează vreo salcie ori ceva stufăriș papură
apoi pleacă. sunt unii care intră cu grenade în
pumn. fiecare cu războiul lui, în fine
când plouă mai ales număr morții
am un aparat special pentru asta -


singurătatea e o lamă aici. cu ea tai orice.
de la o felie de pâine la una de iubire/ de la
păr la timp. și moartea o tai.

acum ne iubim. nici
nu facem diferența dintre iubire și moarte ori
dintre somn și mișcările din spatele pleoapelor.
uneori numărăm morți.
mă simt un cimitir în care toți morții au numele
meu chipul meu rănile mele. un fel de creuzet în
care indiferent de amestec rezultatul este
același

mă iubești pentru că rănile mele au
culoarea cerului. te iubesc pentru
că nu știu ce să fac
altceva