m-ai citit o noapte-ntreagă
culegând umbra din cuvinte,
inima-ți voind s-aleagă
leacul care să o dreagă,
verbul care s-o alinte

suntem în multe deopotrivă
iubindu-ne în vers stiletul,
nebuni cu sufletu-n derivă,
îngeri căzuți, cu inima captivă,
tu, Sfinxul din pustiu, poetul

eu, prăfuită violină,
acordul fără de ecou…
nu mai sunt gândul ce suspină,
ci doar o urmă de lumină
rătăcită-ntr-un tablou

de ești tu Hamlet chinuitul,
cel bântuit de o stafie,
ce își pierduse piuitul
ascunzând în ceață mitul
cu-a fi sau… ar putea să fie

eu oi fi, tribut dat vieții,
Ofelie plutind pe ape,
sau poate… numai o-felie
din tot ce-ar fi putut să fie
’nainte ziua să se crape