Am rătăcit un veac dospită
în colțul unui gând fragmentat
în două
credeam absurd că visele erau
o boală de suflet
și m-ascundeam de somn
după gratiile ochilor oxidați
în pivnița cearcănelor vechi
și albastre
nimic din timpul pierdut
nimic peste limita exclamațiilor
stoarse din sughițul neantului
eternizat in corzile mele vocale
nimic
nu mi-a fost învățat pe de rost
pentru amintire