Picioarele-mi sunt frânte
În drumul meu spre casă ce-mi pare
Mult prea lung
Și vechea mea copilărie
Nu o găsesc cum o știam demult
Alcătuind din amintiri și locuri
Un puzzle care nu se dă bătut
Cotrobăind prin vise și amarnice greșeli ce parcă pururi le repet.
Uit să mai știu ce trebuie să fac
Și caut parcă fără rost
umbrele sufletului meu
Ce stau ascunse tainic prin poieni
Și printre cărțile din raftul plin
Cu amintiri ce le mai port în vene
Îmi recunosc și merele furate
Din înclinatul cimitir
Și porumbeii sechestrati și prinși
În turnul mult prea vechilor biserici
Din lemn și siluete săgetând
Înalt de cer și bezna mea nocturnă.
Doar urmele celui ce-am fost
Rămân în mine și mă fac să plâng
Cum trist sunt pentru toți și toate
Ce inima o mi-au umplut-o
Sângerând și triști
Deoarece i-am părăsit mereu
Spre a-i feri de mine
Și de ce mi-am dorit.