Sună în noapte
glasul porților uitate,
ca gândurile și simțirile deșarte
picură ploaia de vise departe.

Nu știu de pot să-ți spun,
limpede izvor de sub cetate,
cum m-am făcut asemeni șoaptelor,
eternelor,
miraculoaselor,
cuvinte măsurate-n ritmuri cadențate.

Las umbra mea stelelor să o răsară,
la fiecare glas de ceas târziu;
și de vei vrea ca-treaga clipă a mea
să-ți lumineze adevărul,
salută-mi minunea ce se ascunde mai mereu
sub veșnica cortină efemeră.