iată
cheile, pereții văruiți și camera goală
serile ca un gol între sentimente
cum schimbă legile sângelui
nu mai știu să deosebesc umbrele
dacă e dimineață, viață sau moarte
mai bine las fluturii nopții să se așeze
într-o line dreaptă inversând trupurile de apă

nu e vina nimănui
se surpă piramidele la intrarea-n cuvânt
e furtună la originea oricărui gând
cineva trebuie să acopere ferestrele
să-mi tălmăcească tristețea
să facă mici provizii din vise
sau poate să pună un altfel de punct aici

sunt obosită
beau ceaiul fierbinte de noapte
la sfat cu îngerii
rătăcesc în labirintul unei culori
iar din perete se-aude cum putrezește
și crapă rădăcina unui vers
fără poem