Dunăre, bătu-te-ar sfântul,
Cât ne-ai mai udat pamantul !
Dar mai mult ca tine, zău,
L-a udat cu lacrima,
Ruga către Dumnezeu,
Dorul după-al nostru bine,
De la Maramu'... la Tine.

Chemat-ai bucium, tu chemat,
Tot ce-i suflet de prin sat...
Făcut-ai bucium sa tresară,
Tot ce-i inimă în țară...

Fluieraș, adânc doinaș,
Nu suntem neam de ocnaÈ™,
Acas' să plătim chirie,
La străini... pe datorie!

Dacă mai trăiește-un val,
Vânt dacă mai bate-n moară...
Hai să ne suim pe cal
Și să-i facem de ocară!

Munți și ape, văi și lunci,
Mare, codrii-ntinși, adânci,
Mame, tați, moșnegi și frați,
Ai Valachiei soldați
Coborâți dar văile
Și umpleți cărările!
Și să facem să îi doară,
Și din sânge să răsară,
Din cenușa arsă mut,
Dacia de-odionioară!

Și să pască Miorița,
Să ne plângă doar Doinița,
Să se joace liberi pruncii,
Să-nconjoare movilița.


Să veghieze Babele,
Dedesupt să fie hăul,
Iar deasupra falnic rege,
Să domnească...Doar Ceahlăul !

Să colinde moldoveanul,
Cântul său cu ardeleanul,
Mândrii de al nostru port,
Hora s-o jucăm la Olt!

Iar după tot iureșul,
Să ne cânte Mureșul,
Grâul legene-se-n vânt,
Să se coacă-n soare mărul,
Să domnească-n plaiul Sfânt,
Pacea, Crucea, Adevărul !