Cântecul tânărului pescar renan


Atâtea flori sunt pe pământ
miroase-a stea și micșunea
undița mea îndată-i grea
nu te mira trupu-ți frământ

Am pe un mal cât păr visezi
mi-l pupi răsfrânt până-n adânc
vin raci și ies mulți huhurezi
îmbrățișat mă simt un țânc

Nu pot să știu ce față ai
grădină apele îți iei
din disperarea ce mi-o dai

Iar îți destrami prin funigei
tot corpul tău de Lorelei
măcar dacă m-ai vrea în ei






Cântecul înecatei fără fiori

M-a înhățat dorul de ducă
oglinzile mă mint în van
mă știu doar ca o nălucă
n-am aripi cap nici piept de-un an

Eu nu sunt sfinx dar îi momesc
pe toți Oedipii-n grea cursă
am un echipaj domnesc
în ulei de pește-s unsă

Și mă pictează-amanții rău
că le-am furat și ochii lor
în pasta groasă dintr-un hău

Veniți aici berbecilor
să vă dezmierd iar un dulău
să latre-n pragul zorilor