după aceea m-am gîndit ca voi muri într-o zi
că pașii mei o să tocească lemnul altei lumi și
poate sînt deja umbra femeii nebune care mă privește prin gard


m-am născut într-o zi cu ploaie și mama a țipat ca orice femeie
ca orice bărbat tata privea ușa închisă care-l trimitea în cercul aprig și fără lumină al mirajelor
a rămas acolo dar femeia nu dă viața decît o singură dată


apoi multe lucruri s-au întîmplat
sticla apei în care ne jucam s-a spart și vietățile miraculoase au dispărut prea repede din anotimpul numit primăvară
un imperiu haotic a dat lumii frica
din ulcele de pămînt făceam ziduri înalte între noi și veșnicie


toate visele mele dansau pe sînii copilelor cînd am plecat
într-o zi voi muri și umbra bărbatului care sînt mă va privi prin lemnul gardului