Noi doi nu vom sti niciodata cum se stinge
In ape tulburi lumina dintr-o stea caztoare,
Deasupra caror valuri un pescarus mai plange
Cand a lovit cu-aripa, tacerea de prin zare.

Vom fi ca si acum, portrete-ntr-o oglinda
Privind cum anotimpurile pleaca spre trecut,
Suflete vechi ce nu vor reusi sa-si prinda
In palme sincere, zapezi in care s-au pierdut.

Ne vom ascunde-n riduri, asteptari din ganduri,
Fara sa punem intrebari ce nu mai au raspuns,
Sperand, cum s-antamplat iubito-n dese randuri
Sa fim doar noi, cei care in oglinda am patruns.

Noi doi vom ramane mereu calatori prin iubire,
Sangerand pasii, vor lasa prin roua amintiri.
Portrete-n oglinda, legate cu-o simpla uimire
Ploaie de toamna si nimeni cu noi si, te miri!