Toată splendoarea voastră stă pe cartoane și mi-e ciudă că mie artificiile îmi dau spasme. și-atunci văd cum gândurile-s lene, lepră, dar nu pot în toată mahmureala asta schizofreniformă. fetișul meu e să-l chem pe dumnezeu în toate fetișurile mele și să-mi binecuvânteze nelegiuirile. un hamlet obedient nu există. vezi să nu te sensibilizeze o iepuriță care-și mâncă puii. și usturoiul trebuie ascuns prin poduri? cealaltă consi, ar zice: ,,păi tocmai de asta dragii mei labangii!". în lumea mea nu au loc multe persoane, doar eu.
Toate astea mi se pareau naturale până când am inspirat primul mic poem nelegiuit unde femelul și mascula tolăneau pe aceeași bârnă fără să conștientizeze ei prea multe. într-o seară de azi, celălalt dumnezeu, lăsă mașiniștii în pauză de concediu și își scobi bârna din scobitură. și totuși nimic nu era ascuns de versul alb și etc.
p.s. am păstrat resturile de la săpun să le folosesc din când în când. să nu se uzeze