urletul meu mușcă din lună
și ea sângereză stele
de recunoaștere

tăcerea de după urlet
istovește zorii
înfigându-se în călcâiele lor
apoi se ivește vremea să gem
la stele zori și apusuri
să ne putem strânge
într-un pahar
din care să privim
lumea săracă de noi.