Mi-am privit în urmă surâsul
Printre frescele înegrite de plâns,
Aliniate în cimitirul de timp, prin care visul
Bântuie într-un spațiu restrâns.

Cerșesc -prin ușa sufletului- sentimente pure
La trecători de-o zi în viața mea,
Dar nimeni nu se-ncumetă s-adune
cererea lor, plus oferta mea.

Mă pierd în furnicarul metropolitan
Tresărind panicat de claxoane,
Și-alerg prin cimitirul-timp, orfan
De sentimentele lumii normale.