E toamnă în sufletul meu,
Un vânt trist și rece adie…
Durerea mă apasă mereu
Și totu-i lipsit de armonie.
Privesc orizontul umbrit,
Ghemuită, tăcut printre frunze,
În suflet plâng necontenit,
Ascunsă-i speranța în roze.
Iar zilele-s tot mai ploioase,
Și spiritul meu înrobit…
Viziunile-mi sunt cețoase,
Frunzele-mi curg necontenit.
Pierdută-n nopți mohorâte
Și gânduri umbrite de nori,
Suspinele-s tot mai acute,
Singurătatea - îmi dă fiori.
E toamnă în lumea mea,
Si visele-mi cad printre frunze,
Rănită îmi este natura,
Doar vântu-mi adie pe buze.