e a șaptea zi deja de când caut în mine zidul
un lătrat mă invită insistent afară
ploaia îți picta cu migală chipul pe poarta casei
aerul din golul lăsat de trupul tău
îmi intră tiptil în plămâni
rece și gustos ca un țipăt
e un lucru extraordinar chiar
faptul că n-a concurat nimeni cu spațiul în care
ți-ai ascuns cu grijă întunericul
așa că poți să-i mai privești cupola în liniște
până când îți voi culege tăcerile
și le voi vărui necontenit respirându-te ...