Câți viteji n-au fost ca mine? Și câți oameni de nimic?
Cine i-a numărat oare? Despre cine ce să zic?
Vin în fața dumneavoastră cu al meu cuvânt sărac
Dezbrăcat de-a mea mândrie să vă spun ce-mi este drag.

Dar întâi să-mi spuneți voi, cei care mă ascultați,
De voiți să-mi știți povestea, bunii, dragii mei fârtați!
Astfel să-mi caut cuvinte spre a umple a voastre seri
Risipind idei iubite pentru nimeni nicăieri…

O!... Ce soartă! Ce durere!... Câte clipe risipite!...
Pentru soarta ce-mi fu scrisă astăzi vizitez morminte.
În întunecatu-mi suflet port un capăt de lumină
Care licăre în gândul ce se scutură de tină.

Tot aici visez că zbor și că mă-nlănțuiesc în toate,
Că lupt dârz și biruiesc grijile mele deșarte.
Că iubesc fete curate și că-mi sunt datori cu-o stea
Zeii timpului din marte și călugării de nea.

Ah, iubire nesfârșită! Dor în piept înfipt ca-n cer!
Tu ești strigătul ce-l port! Ești cuvântul efemer!
Dragă-mi ești și pentru tine strig acum cât pot de tare:
Sunt sărac fără de tine! Gol e cel ce nu te are!