un scaun un altul altul altul
între noi
tremurăm
suntem goi

nu oprește nimeni metroul
clănțăne între noi frica de azi
în surdină se tace apăsat între buze
îmbrăcate-n
alb

doamna se ține de poșetă
domnul se ține de ziar
tânărul se ține de culoarea celularului
alb

fumăm
nu se aude fumul
se răsucește prin nările goale
omul mare și rece
fără ziar decis să meargă până la capăt
are buzele galbene strânse
în tutunul nopților

șoapte de vis
clănțăne tăcerea
suntem goi
pe scaune unul în unul în unul

peste umerii noștri se țin ședințe

creionul singurului șterge nume și ani

peste umerii noștri cresc metri de gol
nu se mai aude nici un cântec
din anotimpurile ce cresc prin porii pământului


fumul
ne răsucește
tălmăcind secretele toate