GEOGRAFICÃ
uneori, când iubești, nu știi care e visul și care realitatea.




iubita mea,
ai vrut munții să-i urci până la stele –
și munții i-am adus până la tine...
ai început să urci.
când ai ajuns la stele ți-ai dorit marea –
și marea ți-am așezat-o la picioare...
ai urcat muntele ca să te scalzi în mare,
apoi voluptoasa te-ai întins pe nisipul fin de stele...

te-ai odihnit
și crudă-apoi, sau poate doar neștiutoare,
ai plecat să rătăcești prin alte cai lactee...


rămas, acuma,
singur pe un pământ pustiu fără de tine,
am început să mângâi nisipul blond
ce mai păstrează încă forma trupului tău divin...


...nebun ce sunt!

apari din visul meu,
fecioara,
și iți voi dărui,
nu munții,
nu stelele,
nu marea –
ci trupul meu.
coboară!