Plângea un pui de rândunică ,
abandonat pe trotuar,
avea ruptă o aripă,
prizonier în iarna grea,
la lumina unui far.
Nimănui nu îi păsa.
Lacrimi îi curgeau pe gheață;
O oglindă s-a format,
Lumea îi trecea prin față:
singurică lângă ziduri,
o fetiță a-nnoptat
și-aprindea din când în când chibrituri.
Un câine-și aștepta sfărșitul,
de zile-ntregi lângă mormânt,
căci nu-și părăsea stăpânul.
Pe un pod, plângea în hohot,
un copil orfan de mamă,
în valuri dispăru îndată.
Pe-o secure încă zace
viața Sfintei Filofteia.
Prințul Fericit e pace,
îl salută, îi zâmbește
și îl cheamă-n lumea sa.
Frigul cumplit se topește…

De dimineață grăbiți,
parcă uitați de soartă,
merg oamenii plictisiți.
“Uite-o pasăre moartă!”
Se ferește fiecare.
Se aude o melodie, răsună în difuzoare:
“Unde dragoste nu e…”

Și este frig!