Încetez să mai gândesc la cum e
să fii înțeles de o duzină dar nu mai contează
decât unul și bine. încerc să trec prin gânduri
de fier. pare că-i o cale ferată cu șine simple
și paralele nimic complicat
și mai încerc să fiu iar eu.

Amintiri răscolesc ființa imaginația probabil
se fixează undeva și mă agăț de vise
îmi cuprind umerii
singură-mi îmbrățișez sânii
respir încet
sub mine sunt ploi
deasupra sunt nori
în întuneric îmi fac
tot singură lumină.

Mai repetă-mi atât:
”te iubesc și-mi este ciudă că spun...”