Aș vrea să scriu despre lucruri frumoase,
Dar în minte-mi vin doar cele dureroase.
Aș vrea să spun că ești un Făt-Frumos,
Dar tot ce văd,e un monstru hidos.
Aș fi vrut să cred în iubirea nemărginită,
Dar nu mă lasă inima-n sânge-năbușită,
Aș vrea ca tot ce e să nu fi fost,
Să nu mai știu acum tot ce cunosc.

Că simt cum arde în mine
Sentimentul de furie dezghețat
Și ura-ncarnată de tine
Mă-neacă-n amar ne'ncetat.
Unde e paharul de vin
De la lumina lumânării?
S-a transformat de tot in venin
În taina nepăsării!
Iar cearceaful alb de mătase de pe pat,
Cu petale de flori acoperit-
E giulgiul ce m-a îngropat
Când nu mai m-ai iubit.

Vreau să te arunc departe,
Să nu mai știu de tine,
Că m-ai transformat în monstru și pe mine...
Sper să-ți rămână în gând
Cum m-ai făcut din om pământ!