cu ochii deschiși, simtind cum il mușcă,
ascunsă-n desiș, gura de pușcă,
răpus, la pământ, privind înspre cer,
mai simte pe buze doar gustul de fier.

linistea înghite bumul sonor,
ochii se-ntunecă, rănile dor,
un ultim raget, un vaiet prelung,
un cântec de moarte. rănile plâng.

visând că mai zburdă în ierburi înalte,
piciorul din spate încă se zbate,
buza-i zâmbește, gâtul mai geme,
e înca un pui în visuri eterne.

gheara enormă, purtată în luptă,
zace-n țărână, tocită și ruptă,
blana pătată, aburindă în vânt.
stăpânul pădurii se-ntoarce-n pământ.

coboară-se zeii, în lacrimi de sare,
să-i mângâie trupul cu raze de soare,
să-mpraștie-n aer spirit sălbatic,
neînfricat și singuratic.