eram toți
eu mihăiță fetele de la parter gelu
o fată de care nu știam absolut nimic
și sor-mea
ne săturasem de cazanul ruginit de zăpada murdară din
fața blocului de legea unui joc rigid
eram închiși acolo în copilăria mea
o iarnă
atît
ultima

cum am plecat ni s-au înmuiat genunchii
pleopele ne-au căzut grele
lacul este acolo înghețat și frumos
l-a văzut tata

l-a văzut iarna și zîna orașului
zîna drumurilor toate
și toate iernile albe l-au văzut

frumos trebuia să fie lacul
cum doar plăsmuirile sînt

ne erau de sticlă bocancii
pășeam pe alt pămînt
pășeam atent cîteva mogîldețe de ceară
pe un drum alb

gelu a spus primul
am obosit și ne-am amintit picioarele moi
și cum ne-am amintit am
căzut în zăpadă obosiți și
cum am căzut în zăpadă
nu a mișcat nimeni

ne jucăm aici și apoi mergem
mai departe pînă găsim lacul

asta a fost după o vreme
și-n jurul parcului au crescut
ziduri de sticlă

sor-mea a fost prima
am prins-o de mîini am prins-o de picioare
i-am făcut vînt și am lăsat-o să
zboare a trecut prin geamul de sticlă
geamul prima dată s-a spart și-apoi
s-a reparat singur sor-mea a căzut dincolo
și toată șmecheria era să nu te miști
dacă te mișcai se strica jocul dar nu așa
se strica pentru totdeauna
și dacă nu treceam toți
iar se strica
și nu mai ajungeam niciodată

după ea a zburat gelu și fetele de la parter
și mihăiță
ne-am trezit singuri eu și fata despre care
nu știam nimic și nu știam cum să ne aruncăm unul pe celălalt
am început să plîngem toți erau dincolo
tăcuți și frumoși sclipeau în zăpadă
cum sub picioarele noastre sclipea fără să-l vedem
lacul