Trecut de miezul nopții mult
Și noaptea parcă-i ziuă
Ceru albastru-i surd și mut
O fi noapte? O fi ziuă?

O lună plină aurită
Cu firave pete sângerii,
De un zeu ea-i faurită
Sa vegheze pe câmpii.

Dar campiile sun goale,
Luna-ncepe a lăcrima
Iară lacrimile-i moarte
Se incep a sfarâma.

Astfel mii de bucățele
Se astern dezlănțuit
Ele-s sita cea de rele
Ale cerului mahnit.