toamnă târzie

luna nopților cea argintie,
stă între moarte și-ntre veșnicie,
autumnale torțe ard pe culmi,
se scutur frunzele din vechi salcâmi.

în melancolic cântec de vioară
cad albe brumele îndecuseară
și se răsfață stelele pe cer
în drumul lor de noapte, efemer.

bruma rece pe foșnitul de foi,
ajunge-n suflete până la noi
și o descoperim cu strigăt mut
și c-un înfrigurat necunoscut.

din răsărit vine miros de iarnă
amestecat cu abur de povarnă,
zorii au vuietul dulce de- aramă,
pruncii se scoală-n dorul de mamă.

un ram mai bate-n geamuri parcă,
ar vrea ca vara să se mai întoarcă
să taie drum cu raze temerare
printre costișe și printre izvoare.

trecut-a viața noastră de prisos
ca frunza lui octombrie pe jos,
tot ascultând cum vine peste noi
această iarnă cu zăpezi și ploi…

30 octombrie 2011