O ultimă zi de septembrie...
Soarele se arată cu mândrie,
Dar în ea stă ascunsă
Eterna melancolie
De sfârșit de vară,
De-nceput de toamnă.
Copacii tremurânzi
Cu a lor colorată podoabă
Stigă flămânzi
După vara plecată in goană.
Se tem și ei de vremuri
Care-au să vină și geruri
Care o să-i înghețe
Până jos la rădăcină.
Păsările se trezesc,
Speriate chiuiesc,
Căci vântul rece le-a trezit,
Și-și dau seama cu tristețe
Că trebuie să plece:
Vine iarna.
Își fac bagaje, -mpachetează,
Casele iși sigileaza;
Știu că-n locul lor alți nu s-așeaza.
Și pleacă repede
Să nu prindă zorile negre.
Zboară spre soare
Mai cald să le fie
Vântul le grăbește
Cu rece vijelie.
Codrul plânge cu lacrimi
Și-și spun cu patimi
Cei ce au rămas:
"Iată c-au plecat! "
Privesc și eu in zare
Sufletul mă doare
Când văd in jur atâta întristare.
Dar...nimic nu pot să fac:
Privesc si tac;
Să intervin n-aș putea
Căci ce aș face?
Toamna aÈ™ certa
De răul ce îl face
Sau iarna aÈ™ opri
Să nu vină încoace?
Dar sunt slabă, recunosc,
Nici să las in urmă trecutul
Nu reușesc și totul
S-a întors deja impotriva mea.
Iar eu ce fac?
Privesc fereastra pustie
Ce-mi indica drumul
Unei toamne triste.
C-au să vină geruri crude
Și nămeți cât vârf de munte
Și-are să-nghețe el, gerul
Suflete de om, până și cerul.
Dar până atunci rămâne
Să ne luăm adio- până mâine
Când vine iarași primăvara;
Într-adevăr timpul trece
Și mâine iți dai seama
Că totul se petrece
Intr-o zi cât zece.
Și-atunci, toamnă pustie,
Am să-ți dedic o poezie
Să te-nduri, să renunți
De ger sa ne cruți
Mai așteaptă și lasă
Soarele să iasă
De la el din casă
Să ne lumineze,
Caldură să ne-ofere!