Dau ocol soarelui ca un lup înfometat și urlu, și chem
Frații ce-mi recunosc foamea purtată în strigătul tern.
Când prada îmi cade la picioare o mușc cu dinții de fier
Și, pe nemestecate, nu în stomac, ci în gând o diger.

Mușc adânc din a focului carne cu poftă și mestec.
Limba îmi arde. Pieptul îmi e cuprins de vrăji și văratec.
Din oasele care-mi rămân fac săgeți fine și ascuțite.
Cu ele vânez capre și bivoli în infinite câmpii insolite.

Sunt vânătorul inițiat în dansul lupilor ce nu știu a muri.
Port la brâu vreascuri cu care știu focul a-l aprinde în zi.
Și alerg, fără odihnă, după lumină, cu puteri netrupești
Săpând în adâncul gândurilor… În inimile noastre lumești…